Ziua Internațională a Muntelui

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUNTELUI – 11 DECEMBRIE 2017

MUNȚII SUB PRESIUNE: CLIMĂ, SECURITATE ALIMENTARĂ, MIGRAȚIE

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat 11 decembrie “Ziua Internațională a Muntelui”. Încă din anul 2003, se pune un foarte mare accent pe conștientizarea importanței munților pentru viață, evidențierea oportunităților și constrângerilor dezvoltării zonelor montane și construirea de alianțe/parteneriate care vor aduce schimbări pozitive pentru populațiile și mediile montane.

“Munții sub presiune: climă, securitate alimentară, migrație” reprezintă tema selectată de Organzația Națiunilor Unite pentru celebrarea Zilei Internaționale a Muntelui din anul 2017.

Aproape un miliard de oameni locuiesc în zonele montane pe întregul mapamond, iar peste jumătate din populația umană depinde de munți prin apă, hrană și energie curată. Cu toate acestea, munții sunt amenințați de schimbările climatice, de degradarea terenurilor, de exploatare nerațională și de dezastre naturale, cu consecințe potențial profunde și devastatoare atât pentru comunitățile montane, cât și pentru restul lumii.
Munții sunt indicatori timpurii ai schimbărilor climatice și, în condițiile in care climatul global continuă să se încălzească, oamenii de la munte – unii dintre mai săraci din lume – se confruntă cu lupte și mai mari pentru a supraviețui. Temperaturile în continuă creștere conduc la topirea ghețarilor într-un ritm fără precedent, afectând proviziile de apă dulce în aval pentru milioane de oameni. Comunitățile montane au totuși o multitudine de cunoștințe și strategii acumulate de-a lungul generațiilor, despre modul de adaptare la variabilitatea climei.
Variațiile și dezastrele provocate de schimbările climatice, combinate cu marginalizarea politică, economică și socială, sporesc vulnerabilitatea populațiilor montane la deficitul de hrană și sărăcia extremă. În prezent, aproximativ 39% din populația montană din țările în curs de dezvoltare, sau 329 milioane de persoane, este estimată a fi vulnerabilă din punct de vedere al siguranței alimentare.

Pe măsură ce vulnerabilitatea populațiilor montane crește, migrația crește atât către ​​străinătate, cât și către centrele urbane. Cei care rămân sunt adesea femei, lăsate să gestioneze fermele/gospodăriile, dar cu acces redus la credite, la educație și la drepturile de proprietate asupra pământului. Migrația externă din zonele montane va avea ca rezultat o pierdere inestimabilă în ceea ce privește furnizarea de servicii ecosistemice și conservarea culturii și agrobiodiversității. Investițiile și politicile adecvate pot ameliora condițiile de viață aspre ale comunităților montane și pot inversa tendințele migrației din zonele montane.

Ziua Internațională a Muntelui 2017 oferă ocazia de a evidenția modul în care clima, insecuritatea alimentară și migrația afectează zonele montane și pentru a se asigura că dezvoltarea durabilă a muntilor este integrată în Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă (Organizația Națiunilor Unite) și în punerea în aplicare a Acordului de la Paris.

În acest an, tema este legată de Reuniunea Globală a Parteneriatului Montan, care va avea loc în perioada 11-13 decembrie la sediul FAO din Roma, Italia, care se va concentra pe provocările și oportunitățile dezvoltării durabile a muntelui și va lansa un cadru menit să sprijine acțiunile concrete și să stabilească politici care să consolideze rezistența popoarelor și a mediilor montane. Organizațiile din România, membrii în Parteneriatul Montan – Asociația ROMONTANA și Forumul Montan din România, alături de Agenția Zonei Montane (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) – vor fi reprezentate în cadrul Reuniunii Globale a Parteneriatului Montan.

Chiar dacă tema sugerată pentru Ziua Internațională al Muntelui 2017 este Munții sub presiune: climă, securitate alimentară, migrație – țările, comunitățile și organizațiile sunt încurajate să celebreze acest moment chiar și prin folosirea altor teme mai relevante pentru fiecare în parte.

Pentru mai multe informații vă invităm să intrați pe website-ul oficial al Zilei Internaționale a Muntelui (http://www.fao.org/forestry/internationalmountainday/en/).