Aceasta este, poate, cea mai importantă concluzie care poate fi desprinsă din lucrările celei de-a XIV-a Convenții Europene a Munților cu titlul “Asigurarea viitorului creșterii extensive a animalelor în teritoriile montane” - desfășurată în perioada 30 iunie – 2 iulie 2026 la Sallanches, în regiunea Haute-Savoie din Franța. Organizat de Euromontana – Asociația Eurpopeană a Regiunilor Montane, evenimentul a reunit reprezentanți ai organizațiilor montane, fermieri, păstori, cercetători, autorități publice și factori de decizie din întreaga Europă pentru a dezbate viitorul creșterii extensive a animalelor și al comunităților montane.

Locul ales pentru desfășurarea convenției nu a fost întâmplător, fiind situat în Alpi, la poalele Mont Blancului - cel mai înalt vârf al Europei Occidentale, Sallanches (Haute-Savoie) oferă imaginea unei regiuni în care agricultura montană, turismul și conservarea patrimoniului natural au fost integrate într-un model de dezvoltare care continuă să susțină comunitățile locale. În același timp însă, chiar și aceste teritorii alpine se confruntă cu provocări similare celor întâlnite în Carpați: presiunea economică asupra fermelor familiale, schimbările climatice, lipsa forței de muncă și dificultatea asigurării schimbului de generații.

Tema centrală a Convenției a fost dedicată păstoritului și creșterii extensive a animalelor. La prima vedere, un subiect care ar putea părea rezervat exclusiv agricultorilor. În realitate, dezbaterile au depășit cu mult limitele agriculturii.

Participanții au subliniat că păstorii și crescătorii de animale din regiunile montane nu produc doar lapte, carne sau produse tradiționale. Ei contribuie la întreținerea pajiștilor permanente, la conservarea biodiversității, la reducerea riscului de incendii, la reglarea resurselor de apă și la menținerea unor peisaje culturale care definesc identitatea multor regiuni europene. Cu alte cuvinte, agricultura montană furnizează o serie întreagă de servicii ecosistemice fără de care obiectivele europene privind tranziția verde și conservarea naturii ar fi mult mai dificil de atins.

Tocmai aici apare însă una dintre marile contradicții evidențiate la Sallanches. Deși societatea beneficiază de aceste servicii, costurile sunt suportate în mare parte de fermieri. Productivitatea exploatațiilor agricole montane rămâne semnificativ mai redusă decât în zonele de câmpie, veniturile sunt mai mici, iar costurile de producție sunt adesea mai ridicate. Rezultatul este vizibil în numeroase regiuni ale Europei: abandonarea terenurilor agricole, dispariția fermelor familiale și reducerea treptată a activităților pastorale.

Din această perspectivă, Declarația de la Sallanches reprezintă mai mult decât o simplă rezoluție adoptată la finalul unui eveniment. Ea poate fi interpretată ca un apel adresat instituțiilor europene și statelor membre pentru reconsiderarea rolului pe care agricultura montană îl joacă în societate.

Poate cea mai importantă idee promovată în document este necesitatea recunoașterii și remunerării serviciilor ecosistemice furnizate de agricultorii montani. Conceptul nu este nou în literatura de specialitate, însă Convenția îl plasează în centrul dezbaterii privind viitorul regiunilor montane europene. Biodiversitatea conservată, pajiștile gestionate durabil, prevenirea incendiilor, reglarea resurselor de apă sau stocarea carbonului sunt beneficii de interes public. În consecință, autorii declarației susțin că fermierii care contribuie la furnizarea acestor servicii trebuie sprijiniți nu doar prin măsuri compensatorii, ci prin mecanisme care să reflecte valoarea reală a contribuției lor la bunăstarea societății.

Pentru România, această abordare este deosebit de relevantă.

Carpații românești adăpostesc unele dintre cele mai importante suprafețe de pajiști cu înaltă valoare naturală din Uniunea Europeană. De asemenea, România păstrează încă sisteme tradiționale de pășunat și forme de organizare pastorală care au dispărut sau s-au redus considerabil în alte state europene. Transhumanța, utilizarea raselor locale și gestionarea extensivă a terenurilor constituie resurse valoroase atât din punct de vedere economic, cât și cultural.

Cu toate acestea, numeroase comunități montane se confruntă cu aceleași dificultăți semnalate de participanții la Convenție. Depopularea, îmbătrânirea populației, accesul limitat la servicii publice și lipsa oportunităților economice afectează capacitatea acestor teritorii de a-și valorifica propriul potențial de dezvoltare.

În acest context, unul dintre conceptele care au atras atenția în cadrul dezbaterilor a fost cel al „Dreptului de a Rămâne” – The Right to Stay. Ideea pleacă de la o constatare simplă: oamenii nu părăsesc regiunile montane doar din cauza dificultăților economice ale agriculturii. Ei pleacă atunci când dispar școlile, serviciile medicale, locurile de muncă, infrastructura și perspectivele pentru viitor.

Prin urmare, viitorul muntelui nu poate fi construit exclusiv prin politici agricole. Este nevoie de investiții în educație, sănătate, mobilitate, digitalizare, locuire și servicii publice. Este nevoie de o abordare integrată a dezvoltării teritoriale.

Această idee se regăsește și în una dintre propunerile strategice formulate la Sallanches: Pactul European pentru Munti! Conceput ca un cadru de cooperare între diferitele politici europene care influențează regiunile montane, acesta urmărește să depășească fragmentarea actuală dintre agricultură, dezvoltare rurală, coeziune teritorială, mediu, climă, energie și transport.

Pentru România, un asemenea instrument ar putea deschide perspective importante. De-a lungul ultimelor decenii, dezvoltarea zonelor montane a fost abordată adesea sectorial, prin măsuri izolate și programe separate. Tot mai multe inițiative recente demonstrează însă că reziliența comunităților montane depinde de capacitatea actorilor locali de a coopera și de a construi proiecte integrate, care să valorifice simultan resursele naturale, patrimoniul cultural, economia locală și capitalul social.

Privită din această perspectivă, Declarația de la Sallanches transmite un mesaj care depășește cu mult problematica agriculturii montane. Ea vorbește despre viitorul comunităților montane europene, despre rolul acestora în asigurarea echilibrului ecologic și teritorial al continentului și despre necesitatea unei noi relații între societate și oamenii care trăiesc și muncesc în munți.

Pentru România, unde aproape o treime din teritoriu aparține zonei montane și milioane de cetățeni sunt direct sau indirect legați de economia și cultura muntelui, acest mesaj merită o atenție deosebită. Dezbaterile de la Sallanches arată că viitorul muntelui european nu se va decide doar în ferme, nici doar în instituțiile europene. El se va construi prin capacitatea comunităților montane de a-și face auzită vocea și de a demonstra că dezvoltarea durabilă a Europei nu poate fi concepută fără munți vii și fără oameni care aleg să rămână și să își construiască viitorul în aceste teritorii.

În fond, poate aceasta este lecția cea mai valoroasă a Convenției Europene a Munților 2026: munții nu reprezintă un spațiu secundar al Europei, ci un element central, o adevărată coloană vertebrală a continentului și una dintre cele mai importante resursele strategice pentru viitor!

Mai multe detalii despre Convenția Europeană a Munților 2026 pot fi accesate aici: www.mountainconvention.eu

Autor: Radu-Adrian Rey – vicepreședinte Euromontana