Hit the Egg – Ouşoru Challenge: 8 ediții ale competiției de alergare montană
„Hit the Egg – Ouşoru Challenge” este o competiție de alergare montană ajunsă în anul 2025 (30 august) la ediția cu numărul 8, organizată încă din anul 2016 de Asociația ROMONTANA și desfășurată în Munții Suhard, cu start și finish în orașul Vatra Dornei din județul Suceava. Evenimentul își propune să încurajeze sportul de masă și accesul echitabil la activități recreative pentru persoane de toate vârstele și categoriile sociale, inclusiv tineri din medii dezavantajate.

Concursul are trei probe principale – maraton (42 km), semimaraton (24 km) și cross (10 km), la care se adaugă și cursa copiilor. HTE promovează un stil de viață activ, respectul față de natură și dezvoltarea turismului responsabil în zona montană. Traseele spectaculoase urmează poteci de munte din jurul vârfului Ouşoru, oferind participanților o experiență sportivă autentică, într-un cadru natural impresionant.
Concurenții trebuie să fie apți din punct de vedere medical și să aibă echipament adecvat de trail-running, inclusiv haină de ploaie, telefon mobil, recipient pentru apă și altele. Organizatorii au stabilit puncte de control și reguli clare pentru siguranța tuturor.
Participarea este deschisă publicului larg, iar participarea persoanele cu vâsta de peste 60 de ani, la fel ca și cursa copiilor - fiind gratuite. Înscrierile se fac online până în ajunul competiției, iar pentru copii, direct la fața locului.
„Hit the Egg – Ouşoru Challenge” este mai mult decât o simplă competiție sportivă – este un eveniment care unește comunitatea, susține incluziunea socială și pune în valoare patrimoniul natural și turistic al regiunii montane. Prin alergare, se construiesc punți între oameni, generații și teritorii.
Proiectul este realizat de Asociația ROMONTANA ca partener principal, cu sprijinul administrației locale din municipiul Vatra Dornei și unui număr semnificativ de organizații partenere și sponsori.
Detalii despre proiect: https://hte.run

